Studenți în scaune cu rotile, la Cluj: Dacă ai voință, poți

Publicat: 13/10/2019, 09:12

Vasile Bodan este „boboc”. Are 20 de ani și este din satul Gherța Mare, județul Satu Mare. Este în anul I la Facultatea de Inginerie Electrică a UTCN și este cazat într-o cameră a unui cămin din campusul studențesc Observator, împreună cu mama sa care îl duce dimineața la facultate și îl aduce înapoi la cămin, folosind transportul în comun.

„Am ajuns la UTCN deoarece doresc să urmez o facultate, să îmi continui studiile, să fiu cineva în viață. Ingineria îți deschide drumul în viață și vreau să devin inginer, pentru că meseriile sunt bine plătite. La Cluj, la facultate, este altă lume față de liceu, liceul este nimic pe lângă facultate. M-am obișnuit la cursuri, colegii sunt ok. Fac tot posibilul să învăț bine, de asta am venit, asta am ales. Condițiile din cămin sunt bune, pot intra cu căruciorul cu rotile până în cameră, sunt rampe amenajate”, a spus studentul corespondentului MEDIAFAX.

Tânărul are un program zilnic foarte încărcat: cursuri la facultate, dar și ore de gimnastică și înot. „Cel mai mult la cursuri îmi place la Bazele electrotehnicii, iar Mecanica mi se pare grea”, a recunoscut „bobocul”.

Vasile Bodan spune că, după absolvire, dacă situația economică din Satu Mare se va îmbunăți, se va întoarce în oraș, dar dacă nu vor fi locuri de muncă va încerca să rămână la Cluj.

Andrei Doroscan este masterand în anul II la Facultatea de Automatică și Calculatoare, specializarea Informatică Aplicată. Și el este în cărucior cu rotile, cazat tot în campusul Observator.

Tânărul de 26 de ani este din Bacău și locuiește singur într-o cameră adaptată special pentru nevoile persoanelor cu dizabilități, amenajată de universitate.

„Sunt inginer în IT, încă din liceu am avut pasiunea asta și am urmat o facultate la Universitatea din Bacău tot pe specializarea Informatică Aplicată. Am ales să fac un masterat la UTCN pentru că la Cluj sunt mai multe oportunități de job, este altfel, orașul fiind recunoscut ca fiind centrul IT al României. Înclin spre programare, software sau web developer, Java. Condițiile de cazare din cămin sunt foarte bune, m-au ajutat să mă simt ca acasă, a fost ușor să mă adaptez. Și mobila din cameră a fost făcută la comandă și adaptată pentru dimensiunile scaunului cu rotile. După ce termin masteratul, aș vrea să rămân în Cluj și îmi caut de pe acum ori un job ori un program de internship la firme”, a spus Andrei.

El merge cu mașina personală la cursuri, iar la facultate i s-au creat condiții de deplasare spre săli, având la dispoziție rampe și lifturi.

„Unele cursuri în clase au fost schimbate tocmai pentru ca eu să pot ajunge mai ușor, să îmi fie accesibile. Primul an la master l-am încheiat foarte bine, cred că ar trebui să iau bursă de merit. Mesajul pentru persoanele cu dizabilități este că, dacă este voință, este și posibilitate și se găsesc soluții și oameni dispuși să ajute”, a mai spus studentul.

Pe lângă învățat, Andrei își umple timpul cântând la chitară, la orgă și pian.

„Am o orgă la care cânt în cameră, dar vreau să o vând și să îmi cumpăr un pian electric pe care să studiez, asta este pasiunea mea”, a mărturisit masterandul.

Șeful Serviciului Social, Cămine, Cantine al UTCN, Maria Macrea, a explicat că universitatea a luat toate măsurile pentru ca Andrei să se simtă în cămin ca acasă.

„Camera 19 din căminul în care este cazat masterandul avea inițial patru locuri, dar a fost modificată și adaptată nevoilor lui. Se poate descurca singur, este o persoană ambițioasă și independentă, are la dispoziție tot ce îi trebuie”, a spus Macrea.

Potrivit acesteia, studentul are camera la parterul căminului și o ieșire laterală, folosită doar de el, de unde poate ajunge la parcarea unde îi este mașina, fără să fie nevoit să intre pe ușa principală.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu